Origine necunoscută. Ar putea fi diminutivul călan, cu r infix (după Lambrior 107; Crețu 327 și Candrea, Elemente, 405, din latină *caballanus); dar al doilea sens este dificil de explicat.
Abundă ipoteze incerte: din maghiară kerlany (Cihac, II, 488), care fără îndoială provine din română; din latină carnalis (Philippide, Principii, 150; Giuglea, Dacor., I, 245-7; Giuglea, LL, I, 171; cf. DAR); confer spaniolă carnero, însă derivarea este dificilă; din slavă (veche) *krdlanŭ, de la krŭdo > cârd (Weigand, Jb, XVI, 222); din fondul preromanic (Rusu, Dacor., XI, 148; Lahovary 321).
Declinarea substantivului cârlan | ||
m. | Singular | Plural |
Nominativ-Acuzativ | cârlan | cârlani |
Articulat | cârlanul | cârlanii |
Genitiv-Dativ | cârlanului | cârlanilor |
Vocativ | cârlanule | cârlanilor |