Inherited from Vulgar Latin *(in)uxōrāre, a verb based on Latin uxor (“wife”). Compare Aromanian ãnsor, ãnsurari.
Audio: | (file) |
a însura (third-person singular present însoară, past participle însurat) 1st conj.
infinitive | a însura | ||||||
---|---|---|---|---|---|---|---|
gerund | însurând | ||||||
past participle | însurat | ||||||
number | singular | plural | |||||
person | 1st person | 2nd person | 3rd person | 1st person | 2nd person | 3rd person | |
indicative | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | însor | însori | însoară | însurăm | însurați | însoară | |
imperfect | însuram | însurai | însura | însuram | însurați | însurau | |
simple perfect | însurai | însurași | însură | însurarăm | însurarăți | însurară | |
pluperfect | însurasem | însuraseși | însurase | însuraserăm | însuraserăți | însuraseră | |
subjunctive | eu | tu | el/ea | noi | voi | ei/ele | |
present | să însor | să însori | să însoare | să însurăm | să însurați | să însoare | |
imperative | — | tu | — | — | voi | — | |
affirmative | însoară | însurați | |||||
negative | nu însura | nu însurați |
From în- + Vulgar Latin *solāre, from Latin solum.
a însura (third-person singular present însoară, past participle însurat) 1st conj.