baltă
Etimologie
Origine incertă. Există două teorii referitoare la istoria acestui cuvânt.
Conform primei, este vorba de un cuvânt autohton, care s-ar trage dintr-o rădăcină indo-europeană *bal-, ce poate fi identificată în germanică *pol- (germana veche de sus pfuol, engleza veche pol), lituaniană balá, slavă (veche) blato, celtică *palta (J. Kurylowicz, Mélanges Vendryes, 1925, p. 308; REW 6177). Din aceeași rădăcină ar deriva un ilir *balton, pluralul *balta; și de la această ultimă formă se consideră că pot proveni nu numai română baltă, ci și albaneză baljtë, dialectul lombard palta, dialectul din Trieste paltan, piemonteză pauta, neogreacă βάλτη (válti), μπάλτα (bálta), βάλτα (válta), și βάλτος (váltos), (Ascoli, Arch. glott., I, 261; G. Meyer, Neugr. St., II, 64; Berneker 70; DAR; Capidan, Raporturile, p. 461; Pascu, I, 179; Pușcariu, Lr., 180). Proveniența ilirică nu este imposibilă, chiar dacă ilirii nu ne sunt cunoscuți dat fiind că au trăit în regiuni mlăștinoase; iar extinderea cuvântului în nordul Italiei ar fi o dovadă în favoarea acestei ipoteze.
Cealaltă ipoteză, care a fost prima sub aspect cronologic, pare a fi mai puțin acceptată în prezent. Conform acesteia, baltă ar proveni din slavă (veche) blato, de unde provin și bulgară blato, slovenă, cehă blato, poloneză bloto, rusă boloto (Miklosich, Slaw. Elem., 15; Cihac; Roesler 565; Philippide, Principii, II, 698). Această ipoteză întâmpină o gravă dificultate și anume metateza bla > bal, puțin probabilă în română; din această cauză, mai mulți specialiști încearcă să arate că termenul român provine dintr-o formă slavă *balto, anterioară metatezei lichidelor. (Skok, Archiv za arb. Star., II, 114; Nandriș, Mélanges École Roumaine, II, 1-25 și Dacor., VI, 350; Sandfeld 83; Vaillant, BL, XIV, 9). Faptul în sine nu este imposibil, dar pare puțin probabil; și este curios de semnalat că forma slavă ipotetică, anterioară metatezei, nu a lăsat urme în limbile slave moderne; că singurele forme slave cu metateză provin din română (astfel ruteană balta, confer Miklosich, Wander., 12 și Candrea, Elemente, 404; de asemenea bulgara medie și bulgară baltina, confer Jagic, Arch. slaw. Phil., XXII, 32, Berneker 70 și Capidan, Raporturile, 230); și pe care însuși Miklosich, o vreme partizan al originii în slavă a cuvântului, a ajuns să-l considere străin în slavă, în Neugr, 11.
Astfel stând lucrurile, ipoteza autohtonă pare a întruni cele mai multe probabilități. Neogreacă μπάλτα (bálta), provine din română (Murnu, Rum. Lehnvörter, 34), în vreme ce neogreacă βάλτη (válti), provine din iliră, după Triandaphyllidis, 150, și din albaneză, după G. Meyer, Neugr. St., II, 64.
Pronunție
- AFI: /'bal.tə/
Substantiv
| Declinarea substantivului baltă | ||
| f. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | baltă | bălți |
| Articulat | balta | bălțile |
| Genitiv-Dativ | bălții | bălților |
| Vocativ | baltă | bălților |
- întindere de apă stătătoare, de obicei nu prea adâncă, având o vegetație și o faună acvatică specifică; zonă de luncă inundabilă, cu locuri în care stagnează apa; (p.ext.) lac.
- apă de ploaie adunată într-o adâncitură; groapă cu apă sau mocirlă; (prin exagerare) cantitate mare de lichid vărsat pe jos; băltoacă.
Cuvinte derivate
Expresii
- A rămâne(sau a sta, a zăcea) baltă = a fi lăsat în părăsire; a sta pe loc, a stagna
- A lăsa baltă (ceva) = a lăsa (ceva) în părăsire, a nu se mai interesa (de ceva)
- A da cu bâta în baltă = a face un gest, a spune o vorbă care stânjenește prin caracterul ei nedelicat sau insolit
Traduceri
Anagrame
Referințe
- DEX '98 via DEX online