glumă

Vezi și : gluma

Din slavă (veche) glumŭ.

Schimbarea de terminație se explică, fie printr-un caz flexionar de la glumŭ, fie prin confuzie cu slavă (veche) gluma („nerușinare”), sau, mai curând, printr-un singular reconstituit pe baza pluralului glume. După Capidan, Raporturile, 229, bulgară глума (gluma) ar proveni din română, ceea ce nu pare probabil.

Înrudit cu islandeză veche glaumr („veselie zgomotoasă”).

• AFI: /'glu.mə/

1. scurtă poveste plină de haz (și cu un final neașteptat), care provoacă râs și veselie.

   A face o glumă.

2. faptă hazlie; păcăleală.

• 1: anecdotă, ghidușie, năzbâtie, năzdrăvănie, nebunie, poznă, ștrengărie, (prin Ban.) poșovaică, (Mold.) prujă, prujitură, (Mold., Bucov. și Transilv.) șagă, (prin Ban. și Transilv.) șalmă, (prin Transilv. și Olt.) șoadă, (prin Olt. și Munt.) șoană, (Transilv., Ban. și Olt.) șozenie, (Transilv.) șozie, (Mold.) tămășag, (prin Olt.) zgoandă, (înv.) cabazlâc, (fam.) pehlivănie
• 2: păcăleală, farsă

• glumeț
• glumi
• glumire
• glumit
• glumotecă

• (loc.adv.) În glumă = fără nici o intenție serioasă, fără răutate.
• Fără glumă = în mod serios.
• Nu glumă! = cu adevărat, serios.

• A se întrece (sau a merge prea departe) cu gluma = a-și permite prea mult, a întrece limita admisă în atitudini, comportare
• A lăsa gluma (la o parte) = a vorbi serios
• A lua (ceva) în glumă = a nu lua (ceva) în serios, a nu da importanță; a subestima
• A nu ști (sau a nu înțelege) de glumă, = se spune (ca reproș) despre cineva care se supără când glumești cu el
• A nu-i arde (cuiva) de glumă = a fi indispus, supărat, necăjit
• Nu-i (de) glumă = e lucru serios, îngrijorător

Din franceză glume.

1. (bot.) bractee situată la baza fiecărui spiculeț al unei plante graminee.

• glumaceu
• glumelă
• glumifer
• glumifloră

• mulgă

• DEX '98 via DEX online