sâmbure

Vezi și : sãmbure

• (rar) sâmbur

Probabil cuvânt autohton.

O etimologie alternativă este că cuvântul român provine din latină sumbola, symbola, care provine din greacă συμβολή (symvolí). Sensul curent al greacă σύμβολον (sýmvolon) era cel de „emblemă, semn distinctiv” și se aplică la obiectul a cărui posesie permitea identificarea purtătorului. Un astfel de obiect era jumătatea unei oale sau fruct cu coaja dură, a cărui unire cu cealaltă jumătate permitea judecarea autenticității sale (cum se face cu contramărcile); și de aici συμβολή (symvolí, „apropiere”) și σύμβολον (sýmvolon, „semnul care permite recunoașterea”). Se poate presupune că sensul s-a extins de la ideea de „jumătate de fruct”, la cea de „sâmbure, nucleu, partea moale din mijloc” a fructului.

• AFI: /'sɨm.bu.re/

1. (bot.) parte din interiorul unor fructe, cu învelișul lemnos, care conține sămânța; p. restr. partea moale a seminței, care conține substanța germinativă.

   Sâmbure de caisă.

2. (impr.) sămânță.

   Sâmbure de dovleac.

3. (fig.) parte centrală, fundamentală, esențială a unui lucru, a unei acțiuni; p. ext. germen.
4. (concr.) grup restrâns de oameni care acționează în mod organizat și care formează nucleul unei grupări mai mari.
5. (fig.) esență, idee esențială.
6. (fig.) părticică, fărâmă.

   Un sâmbure de adevăr.

• 1-2: (bot.) sămânță
• 3: (fig.) miez, inimă, nucleu

• sâmbura
• sâmburar
• sâmburare
• sâmburaș, sâmburel
• sâmburel
• sâmburoasă
• sâmburos
• sâmburoase
• sâmburuț

• DEX online