Creație expresivă (Schuchardt, ZRPh., XXXI, 1-5; Tiktin), confer sârbo-croată čup (> română ciup), italiană ciuffo (Battisti, II, 969), albaneză çufkë. Numele cucuvelei se explică prin moțul pe care îl au unele specii ale acestei păsări, iar sensul de „afemeiat, petrecăreț, depravat” pare a proveni din noțiunea intermediară de „persoană care se culcă târziu, noctambul”. Cu accepția de „șarlatan” prezintă aceeași asociere de idei a latină bufo cu franceză bouffon.
Philippide, II, 706, consideră cuvântul „obscur”. Pușcariu, Dacor., II, 607 (urmat de Gáldi, Dict., 116), pleacă de la maghiară csúf; dar același Pușcariu, Dacor., II, 609 (confer DAR), consideră că ciuf („moț”) drept cuvânt diferit, care derivă din germană veche, confer italiană ciuffo. Este vorba fără îndoială de o greșeală, și cuvântul italian se consideră de obicei cuvânt expresiv (confer Prati 288), la fel ca cel român. Confer Rosetti, II, 114. Este puțin probabilă derivarea din bulgară čuch (Conev 54), și mai puțin cea dintr-o limbă anterioară indo-europeană (Lahovary 323), și din slavă *čubŭ („creastă”) (Cihac, II, 57).
| Declinarea substantivului ciuf | ||
| n. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ciuf | ciufuri |
| Articulat | ciuful | ciufurile |
| Genitiv-Dativ | ciufului | ciufurilor |
| Vocativ | ciufule | ciufurilor |
| Declinarea substantivului ciuf | ||
| m. | Singular | Plural |
| Nominativ-Acuzativ | ciuf | ciufi |
| Articulat | ciuful | ciufii |
| Genitiv-Dativ | ciufului | ciufilor |
| Vocativ | ciufule | ciufilor |