călător

Din cale + sufixul -ător. Origine disputată.

Totuși, trebuie să semnalăm posibilitatea ca legătura între cale și călător să fi fost stabilită a posteriori de imaginația populară. Călător ar putea fi o derivație normală de la caballus sau, mai bine zis, de la o formă verbală derivată de la acest cuvânt. Ideea de „călătorie” era strâns legată de cea de „a călări”, confer germană reisen și reiten. Dacă presupunem că latină caballus a format aceeași derivație ca equus, verbul *caballare sau *caballitare (ca equitare) putea avea drept derivarea cuvântul călător „persoană care merge călare”" și, mai târziu, „persoană care călătorește”.

• AFI: /kə.ləˈtor/

1. persoană care călătorește, care se află în călătorie.

   Un călător obosit de drum.

   Un călător întârziat trecea strada.

• drumeț, (reg.) drumaș, (Transilv.) drumar, drumătoriu, pasager, (înv.) strainic, trecător

• călătoare
• călători
• călătorie
• călătorire
• călătorit

• cal
• cale

1. care călătorește, care se află în călătorie.
2. (despre popoare) nomad.
3. (despre păsări) care pleacă iarna în țări mai calde.
4. (fig.) care trece repede.

• 1: voiajor
• 2: nomad
• 3: migrator
• 4: efemer, pieritor, schimbător, temporar, trecător, vremelnic

• DEX online