lingură

Vezi și : lingura, lingurã

Din latină lĭngŭla, formă atestată de Marcial, rezultată din încrucișarea dintre lĭgula („lingură”) cu lingĕre („a linge”).

• AFI: /ˈliŋ.gu.rə/

I.

1. obiect de metal sau de lemn pentru uzul casnic, alcătuit dintr-o parte ovală scobită și dintr-o coadă.

   Lingură de masă.

   Lingură de desert.

2. conținutul unei linguri.

II.

1. nume dat unor unelte sau unor părți de instrumente sau de mașini asemănătoare cu o lingură.
2. tub cilindric închis la capătul de jos cu unul sau cu două ventile, folosit la extracția țițeiului, la curățarea găurii de sondă sau la cimentat.
3. unealtă de rotărie sau de dogărie, folosită la găurirea butucului roții sau la efectuarea vranelor butoaielor.
4. nălucă metalică folosită la pescuit.

II.

• 1-2: cancioc, căuș, crâsnic

• lingurar, lingurăreasă, lingurăriță
• linguraș
• lingurea
• linguric, lingurică
• lingurice
• linguriță
• linguroi
• linguruș

• lingura-Domnului
• lingura-frumoaselor
• lingura-Maicii-Preceste
• lingura-pieptului
• lingura-popii
• lingura-zânelor
• lingură de scos

• cuțit
• furculiță

• linge

• (fam.) A atârna (sau a pune, a lega cuiva) lingurile de gât (sau în, de brâu) = a lăsa pe cineva nemâncat fiindcă a venit târziu la masă
• A(-și) mânca banii (sau averea) cu lingura = se spune despre un om (bogat) care cheltuiește prea mult, care risipește
• A mânca rahat cu lingura (sau cu polonicul) = a vorbi într-o manieră demagogică
• (despe tinerii căsătoriți) A porni de la lingură = a începe căsnicia fără sprijin material

• DEX online