ședea

română

Din latină sedere.

(v.intranz.) a se afla așezat pe ceva; a sta jos.
(v.intranz.) a lua loc, a se așeza.
(v.intranz.) a se opri din mers așezându-se; a poposi.
(v.intranz.) (de obicei la imperativ sau în construcții negative) a avea astâmpăr, a fi liniștit.
Șezi locului !
(v.intranz.) a sta, a se găsi, a rămâne câtva timp într-un anumit loc, într-o anumită situație sau poziție; a nu se mișca din locul sau din poziția ocupată.
(v.intranz.) a petrece câtva timp undeva, a nu se deplasa (dintr-un anumit loc); a se afla, a rămâne, a zăbovi (într-un anumit loc).
(v.intranz.) (rar; despre obiecte) a se afla așezat sau depozitat într-un loc.
(v.intranz.) a avea locuința, domiciliul undeva; a locui, a domicilia.
(v.intranz.) a se afla într-o anumită situație (în raport cu ceva sau cu cineva).
(v.intranz.) a nu face nimic, a nu avea nici o ocupație.
Șade toată ziua.

A ședea (ca) pe ghimpi (sau pe foc, pe ace) = a fi nerăbdător și îngrijorat; a fi grăbit să plece
A ședea pe comoară = a fi foarte bogat și zgârcit
A ședea la masă = a lua masa, a mânca
A (-i) ședea cuiva ceva la inimă = a fi preocupat, stăpânit de ceva, a dori ceva foarte mult
A ședea pe capul cuiva = a plictisi (pe cineva) cu prezența sa sau cu prea multe insistențe
A ședea cu mâinile în sân (sau încrucișate, la brâu, cu brațele încrucișate etc) = a nu face, a nu întreprinde nimic
A ședea strâmb și a judeca (sau a vorbi, a grăi) drept = a discuta cu franchețe; a recunoaște adevărul
A (-i) ședea (cuiva) bine (sau rău, frumos, mândru) = a (nu) i se potrivi; a (nu) fi așa cum se cuvine, cum trebuie, cum este indicat