urca

română

Probabil latină *oricare (= oriri).

(v.refl. intranz. tranz.) a (se) deplasa dintr-un loc situat mai jos către unul situat mai sus; a (se) sui.
(v.intranz.) (despre drumuri) a fi înclinat în pantă suitoare.
(v.intranz. și refl.) (despre plante) a se prinde (cu ajutorul unor organe speciale) de un suport, de ziduri etc., ridicându-se vertical; a se cățăra.
(v.refl. intranz. tranz.) a (se) sui și a (se) așeza pe ceva mai ridicat.
(v.refl. intranz. tranz.) a (se) ridica (până la o înălțime oarecare); a (se) înălța (în văzduh).
(v.refl. intranz.) (despre temperatură, presiune atmosferică; p.ext. despre termometre sau barometre) a avea ori a indica valori mai mari în comparație cu cele obișnuite sau anterioare.
(v.intranz.) (fiz.; despre mărimi scalare) a suferi o variație de creștere a valorii pozitive.
(v.refl.) (despre numere, prețuri, sume) a se ridica la..., a se mări.
A urca prețurile.
(v.refl.) (despre voce, glas sau ton; p.ext. despre cântece) a se ridica de la un registru mai profund la unul mai înalt.
A urca tonul.
(v.refl. intranz.) a merge îndărăt în timp până la..., a exista, a data din...

(refl. și tranz.) A (se) urca pe tron sau pe (ori în) scaunul împărăției = a începe să domnească sau a învesti în funcția de suveran
(refl.) A i se urca cuiva băutura la cap = a se îmbăta
A i se urca la cap = a deveni încrezut, înfumurat