Craiova

română

Originea numelui actual al orașului este subiectul multor controverse și plutește în legendă; singurul lucru care se poate spune cu certitudine este că numele vine de la slavonescul "kralj" ("rege, crai"). După unii, numele ar veni de la Craiul Iovan (Ioniță Asan), mezinul fraților Petru și Asan, care devine pentru o perioadă împărat al imperiului vlaho-bulgar, dar care, potrivit cronicii grecești a lui Nicetas Choniates Akominatos, este nevoit să se refugieze la sfârșitul domniei la nord de Dunăre, unde devine "domn peste niște vlahi din neamul lui".

Bogdan Petriceicu-Hașdeu fixează originile numelui orașului în epoca cneazului Ioan, care apare pe Diploma Ioaniților, cnezat înghițit apoi de voievodatul lui Litovoi. Există și o altă legendă locală potrivit căreia, în dealul Sf. Dumitru, un oarecare Iovan, a descoperit în timp ce săpa o fântână un mare tezaur și a devenit rege peste craioveni. S-a păstrat până in zilele noastre în satele din jurul Craiovei (pe dealul Bucovățului și Palilula) expresia "norocos ca Iovan".

Sub acest nume, așezarea Craiovei apare mai întâi în inscripția de pe mormântul lui Vladislav I, apoi la 1 iunie 1475, într-un hrisov al domnului Laiotă Basarab.

În afara denumirii antice, Pelendava și a numelui actual (Craiova), localitatea a mai purtat începând cu secolele VII-VIII denumirea latină Ponsiona ("pod peste Jiu") denumirea aflată pe o inscripție găsită pe un fragment de stelă în apropierea castrului Pelendava datată din secolul al VII-lea, a primit o confirmare de extremă importanță în ultimii ani, într-o harta alcatuită în preajma bătăliei de la Nicopole (1396), inclusă într-un manuscris ce se pastrează la Biblioteca Națională de la Paris. Aceast document, relevat istoriografiei românești, prin bunavoința ministerului francez al cultelor, probează continuitatea așezării Craiovei.

Declinarea substantivului Craiova
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	Craiova	invariabil
Articulat	Craiova	invariabil
Genitiv-Dativ	Craiovei	invariabil
Vocativ	-	invariabil