înălța

Vezi și : înalță, înălță

Din latină *inaltiāre (< altus).

• AFI: /ɨ.nəlˈʦa/

1. (v.tranz. și refl.) a (se) îndrepta în sus; a (se) ridica.

   Se înălțase în înaltul cerului.

   Iisus s-a înălțat la cer.

2. (v.tranz.) a face să fie mai înalt prin ridicare și așezare pe un obiect situat mai sus etc.

   A înălța un perete.

3. (v.refl.) (rar; cu determinarea "pe cal", "în șa") a se urca pe cal; a încăleca.
4. (v.refl.) a deveni mai înalt; a crește.

   Vița s-a înălțat mult de la pământ.

5. (v.refl.) (despre clădiri, monumente etc.) a apărea, a se ivi (în toată înălțimea).

   S-a înălțat un nou oraș.

6. (v.tranz.) a construi, a clădi.

   A înălța o casă.

7. (v.tranz.) a ridica vocea, tonul; a pronunța tare.

   A înălța glasul, vocea.

8. (v.refl.) (despre voce, glas, sunete) a se auzi (limpede).
9. (v.tranz.) a ridica pe cineva în rang.
10. (fig.) a ridica din punct de vedere spiritual.

    Poezia înalță sufletul.

    Muzica înalță sufletul.

11. (v.refl.) a se arăta trufaș; a se mândri.

• 1: (se) ridica, (se) sui, (se) urca, (bis.) (înv.) se văznesi
• 2: ridica, arbora
• 3: încăleca
• 4: crește, se ridica, se urca
• 5: răsări, se ridica
• 6: construi
• 7: (se) ridica, (se) urca
• 9: promova

• (se) coborî, (se) înjosi, (se) umili, se prăbuși, (se) înmuia

• înalt
• înălțare
• înălțat
• înălțător
• înălțătură
• înălțime
• preaînălța
• preaînălțare
• preaînălțat

• (tranz.) A(-și) înălța ochii = a privi în sus
• (intranz.) A înălța din umeri = a ridica din umeri în semn de nedumerire, de neștiință, de nepăsare etc.

Din înălța.

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru înălța.

• DEX online