cunoaște

Din latina populară connoscere < latină cognoscere.

• AFI: /ku'no̯aʃ.te/

1. (v.tranz.) a lua cunoștință de obiectele și de fenomenele înconjurătoare, reflectate în conștiință; a stabili în chip obiectiv natura, proprietățile unui lucru, relațiile dintre fenomene, a le da o interpretare conformă cu adevărul.

   Cunosc orașul.

   Cunoaște o limbă.

   A cunoaște opera unui scriitor.

   Cunoaște la perfecție mai multe meserii.

2. (v.tranz.) a avea sau a dobândi cunoștințe pe baza studiului, experienței; a fi luat cunoștință de ceva.

   Cunosc trei limbi străine.

3. (v.tranz.) a ști, a afla cine este cineva, a identifica ceva; a fi făcut (personal) cunoștință cu cineva.

   Îl cunosc de mic copil.

   Cunoști franceza?

4. a ști felul de a fi al cuiva.
5. a recunoaște, a identifica.
6. a distinge, a deosebi pe cineva sau ceva.
7. a avea de-a face cu ceva, a fi în deplină cunoștință de cauză.

   Cunosc eu bunătatea ta.

8. (v.refl.) a se băga de seamă, a se remarca, a se descoperi.
9. a avea efect, a nu se întâmpla în zadar.

   Pe unde a trecut se cunoaște.

10. (v.tranz.) a admite adevărul; a nu tăgădui.
11. (v.intranz.) (rar) a-și arăta recunoștința pentru ceva; a răsplăti.
12. (v.tranz.) a admite calitatea sau titlul cuiva.
13. (v.tranz.) a-și da seama de ceva; a înțelege, a ști.

    Cunosc intențiile lui.

• 1: pricepe, stăpâni, ști, (fam.) vedea
• 2: poseda, stăpâni, ști
• 3: înțelege, pricepe, ști

• cognoscibil
• incognoscibil, necognoscibil

• A nu cunoaște moarte = (despre obiecte) a fi trainic, durabil
• A-și cunoaște (sau a nu-și cunoaște) lungul nasului = a-și da (sau a nu-și da) seama de ce i se cuvine sau i se poate permite
• A face cunoscut (cuiva ceva) = a da de știre, a preveni, a avertiza
• A cunoaște lumea = a avea experiența vieții
• (tranz.) A cunoaște ceva = a se alege cu un profit

• DEX online