fugi

română

Din latină pop. fugire (fugere).

(v.intranz.) a se deplasa cu pași repezi, a se mișca iute într-o direcție, a merge în fugă; a alerga, a goni.
Calul fuge.
(despre lapte și despre alte lichide) a da în foc (când fierbe).
(urmat de determinări introduse prin prep. "după") a urmări în fugă, a alerga pe urmele cuiva pentru a-l ajunge, pentru a-l prinde.
(fig.) (despre vreme sau despre unități de timp) a trece repede, a se scurge rapid.
Timpul fuge.
(fig.) (despre peisaje din natură) a se perinda prin fața ochilor cuiva care trece în viteză (călare sau într-un vehicul).
a părăsi în grabă (și pe ascuns) un loc pentru a scăpa de o primejdie, de o constrângere; (despre un deținut) a evada; (despre un ostaș) a dezerta.
(despre îndrăgostiți) a-și părăsi pe ascuns familia, plecând să trăiască împreună.
a se depărta, a se retrage dintr-un loc.
Au fugit de la locul faptei.
(urmat de determinări introduse prin prep. "de") a se sustrage, a se eschiva, a evita.

cuvinte derivate

A-i fugi (cuiva) pământul de sub picioare = se spune când cineva își pierde echilibrul și este gata să cadă sau, fig., când cineva se simte pierdut, când îsi pierde cumpătul
A-i fugi (cuiva) ochii după cineva = a nu-și mai putea lua ochii de la cineva, a privi insistent, cu admirație, cu dor; a-i plăcea de cineva
A-i fugi (cuiva) ochii pe ceva = a nu-și putea fixa privirea pe ceva (din cauza strălucirii sau a unei îmbinări de culori)
A fugi în lume = a pleca de acasă (fără să se știe unde)
(fam.) Fugi de-aici! = a) pleacă!; b) nu mai spune!
Fugi de-acolo! = da' de unde! nici gând să fie așa!
A fugi printre (sau dintre) degete = a) (despre obiecte) a-i aluneca cuiva ceva din mână; b) (despre persoane) a se strecura cu dibăcie dintr-o împrejurare, a nu se lăsa prins

a alerga