muscă

română

Din latină musca.

Declinarea substantivului muscă
f.	Singular	Plural
Nominativ-Acuzativ	muscă	muște
Articulat	musca	muștele
Genitiv-Dativ	muștei	muștelor
Vocativ	muscă	muștelor

denumire dată mai multor genuri de insecte cu aparatul bucal adaptat pentru supt, dintre care cea mai cunoscută (Musca domestica) trăiește pe lângă casa omului; (p.gener.) (pop.) nume dat oricărei insecte mici, zburătoare, căreia nu i se cunoaște numele.
(înv. și pop.) albină.
(p.anal.) (la oameni) smoc de păr lăsat să crească sub buză inferioară.
mustață foarte mică.
(reg.) cavitate înnegrită pe care o prezintă dinții calului, după care i se poate aprecia vârsta.
(pop.) vână neagră la rădăcina nasului (evidentă la unele persoane).
(la tir) punct negru situat în mijlocul panoului de tragere; (la pl.) lovituri în centrul țintei.
(reg.) punct de broderie la cusăturile cu motive naționale.
(sport) categorie de greutate în care sunt încadrați sportivii între 48 și 51 kg la box, iar la lupte juniorii până la 49 kg și seniorii până la 52 kg.

Să se audă musca! = să fie tăcere deplină, să fie liniște perfectă
Rău de muscă = a) (despre cai) nărăvaș; b) (despre oameni) care nu-și poate înfrâna simțurile; senzual
A cădea (sau a se băga) ca musca-n lapte = a sosi undeva într-un moment rău ales sau interveni într-o discuție în mod nepotrivit
A fi (sau a se ști, a se simți) cu musca pe căciulă = a fi (sau a se ști, a se simți) vinovat
A se aduna (sau se strânge, a veni) ca muștele (la miere) = a se aduna undeva în număr mare
A muri ca muștele = a muri în număr foarte mare
A se speria de toate muștele = a se speria de orice fleac, de toate nimicurile

insectă