înghiți

Din latină ingluttῑre.

• AFI: /ɨn.giˈʦi/

I.

1. (v.tranz.) a face să treacă mâncarea, băutura etc. în stomac prin faringe și esofag; p. ext. a mânca, a devora.
2. (p. anal.) a trage în plămâni, a inhala adânc aer, fum etc.

II.

1. (fig.) (despre pământ, apă etc.) a face să dispară ceva (cuprinzând în sine); a cuprinde, a învălui din toate părțile.
2. a se îmbiba de un lichid; a absorbi.
3. a citi repede și cu lăcomie o carte, un text scris.
4. a răbda, a îndura fără ripostă o necuviință, o insultă etc.
5. a omite cuvinte sau silabe (din cauza unui defect de vorbire).
6. a nu spune ce ar fi vrut să spună, a se abține de a spune ceva.

I.

• 1: ingera, (livr.) ingurgita
• 2: trage

II.

• 2: absorbi
• 4: îndura, răbda, suferi, suporta, tolera

• înghițire
• înghițit
• înghițitoare
• înghițitură

• gât

• A înghiți (sau a face să înghită) hapul (sau un hap, gălușca) sau a o înghiți = a suporta (sau a face să suporte) o neplăcere (fără să crâcnească)
• A înghiți noduri = a suporta ceva neplăcut fără a putea riposta
• A-și înghiți lacrimile (sau plânsul) = a-și stăpâni plânsul; a reprima izbucnirea unui sentiment
• (pop.) A-i veni (cuiva) să înghită (pe cineva) (de bucurie) = se spune când o persoană își manifestă o mare bucurie, mulțumire
• (fam.) A înghiți (pe cineva) din ochi (sau cu ochii) = a nu se mai sătura privind pe cineva
• A nu înghiți pe cineva = a nu putea suferi pe cineva
• L-a înghițit pământul = a murit; a dispărut
• Parcă l-a înghițit pământul = se spune despre cineva sau ceva care a dispărut fără urmă

Din înghiți.

• AFI: /ɨnˈgiʦʲ/
• AFI: /ɨn.giˈʦi/ (forma de perfect simplu)

1. forma de persoana a II-a singular la prezent pentru înghiți.
2. forma de persoana a II-a singular la conjunctiv prezent pentru înghiți.
3. forma de persoana a III-a singular la perfect simplu pentru înghiți.

• DEX online