strica

Vezi și : strică

Din latină extricare.

• AFI: /striˈka/

1. (v.tranz. și refl.) a (se) transforma din bun în rău; a (se) deteriora, a (se) degrada; a (se) defecta.
2. (v.refl.) (spec.) (despre vreme) a se schimba în rău, a deveni nefavorabil.
3. (v.tranz.) (pop.) a sfărâma învelișul tare al unui lucru (pentru a scoate și a folosi conținutul); a sparge.
4. (v.tranz.) a sfărâma o ușă, o încuietoare, a deschide cu forța (pentru a intra).
5. (v.refl.) (despre materii organice) a se altera, a se descompune sub acțiunea agenților exteriori distructivi; (despre aer) a deveni greu respirabil din cauza unor substanțe sau mirosuri neplăcute, nocive.

   Factor care strică aerul.

6. (v.tranz. și intranz.) a pricinui stricăciuni, daune, lipsuri; a vătăma.
7. (v.intranz.) a fi nefolositor, nepotrivit, dăunător într-o anumită situație.
8. (v.intranz.) a fi vinovat, răspunzător.
9. (v.tranz.) a greși; a se face vinovat de ceva.
10. (v.tranz.) a vătăma un organ sau o funcție organică, a dăuna sănătății.
11. (v.tranz.) (fig.) (pop.; despre stări sufletești) a mâhni; a doborî.
12. (v.tranz.) a împiedica buna desfășurare a unei acțiuni, a unei stări; a se pune de-a curmezișul, a tulbura, a zădărnici.
13. (v.tranz.) a influența pe cineva în rău; a corupe.
14. (v.refl.) a decădea din punct de vedere moral.
15. (v.tranz.) a face ceva greșit, cum nu trebuie.
16. (v.tranz. și refl.) a (se) dărâma, a (se) nărui, a (se) distruge (o construcție, o așezare etc. omenească).
17. (v.tranz.) (înv.) a mutila; a ucide.
18. (v.tranz.) a anula, a abroga, a călca convenții, învoieli, legi, obligații.
19. (v.tranz.) (în superstiții) a dezlega, a desface farmece, blesteme.
20. (v.refl. tranz.) a rupe sau a determina ruperea legăturilor de prietenie sau de dragoste cu cineva; a (se) certa.
21. (v.tranz.) a utiliza, a consuma, a cheltui în mod inutil (fără a obține un folos sau un avantaj corespunzător).
22. (v.refl.) (despre adunări, petreceri etc.) a lua sfârșit (în mod nefiresc, prin împrăștierea participanților).

• stricare
• stricat
• stricăcios
• stricăciune
• stricător
• stricățel

• (refl.) A se strica căruța în mijlocul drumului = a întâmpina piedici, a avea neplăceri când ești încă departe de țintă
• Nu strică (sau n-ar strica) să... = nu-i rău să..., nu face rău cel care..
• Ce strică? = de ce ar fi rău, de ce (să) nu...?
• A-și strica gura degeaba = a vorbi în zadar
• (refl.) Bea de se strică = bea mult, peste măsură
• A se strica de râs = a râde foarte tare, cu hohote, a nu mai putea de râs

Din strica.

1. forma de persoana a III-a singular la imperfect pentru strica.

• crâști
• riscat
• stârci

• DEX '98 via DEX online